Politică

Ce-i reproșează Ion Chicu președintelui Maia Sandu

Fostul premier Ion Chicu, care a inițiat constituirea unui nou partid, i-a reproșat, între altele, Maiei Sandu că „a întârziat” cu desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, iar, ca urmare, „încă nu avem o dată clară a dizolvării Parlamentului”. 

Fostul premier Ion Chicu a comentat pe o rețea de socializare cele 100 de zile de președinție ale Maiei Sandu. El a menționat că până la împlinirea celor 100 de zile de mandat a evitat să dea aprecieri activității șefului statului. 

„Este o regulă de bun simț, pe care m-am străduit să o respect, în pofida faptului că nu am avut parte de un tratament similar și am fost atacat, inclusiv, de domnia sa încă până am reușit să pășesc pragul Guvernului”, a scris Ion Chicu într-o postare de marți, 6 aprilie.

Ion Chicu i-a reproșat Maiei Sandu că nu a depus eforturi pentru consolidarea  societății. 

„Ca cetățean, i-aș reproșa dnei Președinte doar că nu a făcut mult sau nimic pentru a consolida  societatea, cum promitea în campanie și pentru a restabili pacea civică. Oamenii în Moldova au devenit și mai dezbinați”, a apreciat fostul premier.

De asemenea, Ion Chicu i-a reproșat Maiei Sandu că „a întârziat” cu desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru, iar, ca urmare, „încă nu avem o dată clară a dizolvării Parlamentului”. 

„Un alt moment, care îi poate fi imputat, este că a întârziat atât de mult cu exercițiul de înaintare a candidaților la funcția de prim-ministru. Dacă se venea cu o tentativă în ultimele zile ale lunii decembrie și cea de-a doua – la începutul lunii ianuarie, la mijlocul lunii februarie sau maxim la 1 martie, aveau să fie întrunite condițiile pentru dizolvarea Parlamentului, iar în luna iunie am fi avut un Guvern, votat de către un Parlament reprezentativ. Drept consecință, suntem în aprilie și încă nu avem o dată clară a dizolvării Parlamentului”, a comentat Ion Chicu.

Reamintim că Ion Chicu a anunțat pe 31 martie că, „împreună cu mai mulți colegi”,  a creat Grupul de inițiativă pentru înregistrarea Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei. Potrivit lui, „obiectivul principal al PDCM constă în dezvoltarea și modernizarea Țării noastre Republica Moldova, prin consolidarea societății și integrarea statului nostru în Uniunea Europeană”.

Sursă

Cuvinte cheie

Tematic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close