Religie

Calendar Ortodox 2021 stil vechi: Cele mai importante sărbători din luna ianuarie

Sputnik Moldova vă prezintă cele mai însemnate sărbători religioase din luna ianuarie sau gerar, cum este cunoscută în popor.

Deși ne aflăm, încă în perioada Postului Nașterii Domnului, simțim deja atmosfera de bucurie care domină în atmosferă, de așteptare a nașterii Pruncului Iisus. Această bucurie copleșește chiar și neîmplinirea din acest an a creștinilor, legată de restricțiile impuse de autorități din cauza pandemiei de coronavirus.

Intrăm într-un an nou civil, 2021. Luna ianuarie sau luna lui Gerar cum este numită în popor, este bogată în sărbători creștine, și, desigur, cea mai însemnată este Nașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Vă prezentăm mai jos cele mai importante sărbători din luna Ianuarie:

20 decembrie / 2 ianuarie – Sfântul și Dreptul Ioan de Kronștadt.
21 decembrie / 3 ianuarie – Duminica a XXX-a după Rusalii (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului).

22 decembrie / 4 ianuarie – Sfânta Muceniță Anastasia. 

24 decembrie / 6 ianuarie – Ajunul Nașterii Domnului. Post aspru.

25 decembrie / 7 ianuarie – NAȘTEREA DOMNULUI. Sfârșitul postului.

26 decembrie / 8 ianuarie – Soborul Preacuratei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu și pomenirea Sfântului și dreptului Iosif Logodnicul.

27 decembrie / 9 ianuarie – Sfântul și Întâiul Mucenic Arhidiacon Ștefan.

28 decembrie / 10 ianuarie – Duminica a XXI-a. Dreptul Iosif, David împăratul și Iacov ruda Domnului.

31 decembrie / 13 ianuarie – Sf. Ierarh Petru Movilă.

1 / 14 ianuarie – Tăierea împrejur cea după trup a Domnului. Sfântul Ierarh Vasile cel Mare.

2 / 15 ianuarie – Sfântul Cuvios Serafim de la Sarov.

4 / 17 ianuarie – Duminica a XXXII-a după Cincizecime. Soborul Sfinților 70 de apostoli.

5 / 18 ianuarie – Ajunul praznicului Botezul Domnului

6 / 19 ianuarie – BOTEZUL  DOMNULUI. Tot în această zi se face pomenirea Sfântului Teofan Zăvorâtul.

7 / 20 ianuarie – Soborul Sfântului Proroc Ioan, Înainte-mergătorul și Botezătorul Domnului.

12 / 25 ianuarie – Sfânta Muceniță Tatiana.

14 / 27 ianuarie – Duminica a 35-a după Rusalii. Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei.

17 / 30 ianuarie – Sfântul Antonie cel Mare.

18 / 31 ianuarie – Duminica a XXXIV-a după Cincizecime. Sfinții ierarhi Anastasie și Chiril.

Perioada octoihului

Amintim că ne aflăm în perioada Octoihului, cea mai lungă perioadă din crugul anului bisericesc. Acesta începe după încheierea Penticostarului și durează până la începutul perioadei Triodului. Durata Octoihului variază în funcție de data Paștilor.

”Prin structura anului bisericesc, așa cum a fost el rânduit, Biserica urmărește ca Persoana și amintirea Domnului să fie prezente în chip tainic, real și continuu în fiecare din zilele și anii vieții creștinilor”, menționează părintele Ene Braniște în cartea sa Liturgica Generală.

Spre deosebire de calendarul civil, Biserica prăznuiește prima zi a anului bisericesc pe 1 septembrie. Biserica prăznuiește această zi, adică începutul Indictionului, pentru că în această zi a intrat Mântuitorul nostru Iisus Hristos în sinagoga iudeilor și a început să propovăduiască Evanghelia.

Sursă

Cuvinte cheie

Tematic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close