Religie

Calendar Ortodox 2021: Cele mai importante sărbători din luna martie

În luna lui Mărțișor are loc biruința luminii asupra întunericului, triumful vieții asupra morții. La fel este și calea creștinilor care, în perioada Triodului, se pregătesc de marea sărbătoare a Învierii lui Hristos.

 Creștinii ortodocși se află în perioada Triodului, perioadă din anul liturgic bizantin, care cuprinde perioada pregătitoare de Postul Mare, ce are ca scop lăsatul secului, perioada Postului Mare și se încheie după Săptămâna Mare.
Părintele Calistrat despre fii risipitori din ziua de astăzi – Video

După Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, ultima în care se mai mănâncă de frupt, pentru că a doua zi dimineața se face lăsatul secului de brânză, iar pe 15 martie, începe Postul Mare. Prima duminică din post este numită Duminica Ortodoxiei. Tot în luna martie se face pomenirea celor 40 de sfinți din Sevastia, iar la sfârșit de lună va fi prăznuită Duminica Sfintei Cruci.

Iată care sunt cele mai însemnate sărbători creștin-ortodoxe din luna martie:

17 februarie / 2 martie — Sfântul mare Mucenic Teodor Tiron, Sf. Sfințit Mucenic Ermoghen.

21 februarie / 6 martie — Pomenirea morților.

23 februarie / 7 martie — Duminica lăsatului sec de carne.

25 februarie / 9 martie — Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.

1 / 14 martie — Duminica lăsatului sec de brânză. S. Cuv. Muceniță Evdochia. 

2 / 15 martie — Începutul Postului Mare.

8 / 21 martie — Duminica I-a din Post. (a Ortodoxiei).

9 / 22 martie — Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia.

12 / 25 martie — Sfântul Ierarh Grigorie Dialogul; Sf. Cuvios Teofan Mărturisitorul și Sf. Cuvios Simeon Noul Teolog.

14 / 27 martie — Pomenirea morților.

15 /28 martie — Duminica a II-a. (A sfântului Grigore Palama)

17 /30 martie — Sfântul Cuvios Alexie, Omul lui Dumnezeu.

Sursă

Cuvinte cheie

Tematic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close